Aspectele si dimensiunile delincventei

Delincvenţa apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, ea este primordial, un fenomen social având consecinţe negative şi distructive pentru securitatea indivizilor şi grupurilor. Delincvenţa este un fenomen deosebit de complex, incluzând o serie de aspecte şi dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă şi culturală (Banciu, 1995):

a)dimensiunea statistică

- evidenţiază starea şi dinamica delincvenţei în timpşi spaţiu, prin evaluarea şi măsurarea în procente, medii, serii de distribuţie şi indici aidiferitelor delicte şi crime, şi corelarea acestora cu o serie de variabile şi indicatori cucaracter social, ecologic, cultural, geografic etc.;

b)dimensiunea juridică

- evidenţiază tipul normelor juridice violate prin acte şifapte antisociale, periculozitatea socială a acestora, gravitatea prejudiciilor produse,intensitatea şi felul sancţiunilor adoptate, modalităţile de resocializare a persoanelordelincvente;

c)dimensiunea sociologică

- centrată pe identificarea şi prevenirea socială adelictelor şi crimelor, în raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare şidevianţă existente în societate şi cu formele de reacţie socială faţă de diferitele delicte;

d)dimensiunea psihologică

- evidenţiază structura personalităţii individuluidelincvent şi individului normal, motivaţia şi mobilurile comiterii delictului, atitudineadelincventului faţă de fapta comisă (răspunderea, discernământul etc.);

e)dimensiunea economică sau“costul crimei”

- evidenţiază consecinţeledirecte şi indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material şi moral (costurilefinanciare acordate victimelor, martorilor, reparaţiei bunurilor etc.);

f)dimensiunea prospectivă

- evidenţiază atât tendinţa generală de evoluţie adelincvenţei, cât şi tendinţa anumitor indivizi şi grupuri sociale spre delincvenţă;

g)dimensiunea culturală

– se referă la relativitatea criteriilor normative şiculturale cu care este investită delincvenţa în diverse societăţi şi culturi. Există diferenţesensibile din punct de vedere cultural, în definirea anumitor acte ca periculoase şi înevaluarea intensităţii şi gravităţii acestora. Gradul de periculozitate al unuicomportament antisocial depinde, în mare măsură, de caracterul coercitiv sau,dimpotrivă, permisiv al normelor sociale. Marea diversitate şi variabilitate a culturilor implică deci, comportamente eterogene din punct de vedere al semnificaţiei lor sociale,moralitatea, imoralitatea, binele sau răul fiind într-o strânsă legătură cu normele şivalorile grupului respectiv. ”Normalul” este reprezentat de comportamentelesocialmente acceptabile, compatibile cu modelele culturii din care face parte individul.

Reprezentând o instituţie de bază a dreptului penal, delictul este o faptăantisocială, ilicită, care lezează o serie de valori şi relaţii sociale, faptă imputabilă caregenerează o serie de consecinţe şi efecte juridice, adică o răspundere penală. Pentru acest motiv, numai în prezenţa unei anumite fapte, considerată ilicită sau ilegală, normaprevede sancţionarea persoanei vinovate. Pentru a exista deci, răspundere penală,trebuie să existe, în primul rând, o faptă antisocială reală, săvârşită de o anumităpersoană care este responsabilă, iar în al doilea rând, fapta respectivă trebuieincriminată de legea penală. Inexistenţa uneia sau a mai multora dintre aceste trăsături(ilicitatea, vinovăţia, incriminarea) conduce, practic la inexistenţa infracţiunii ca atare. Sistemul nostru penal utilizează expres noţiunea de infracţiune, nu de delict sau crimă.

Prin articolul 17 din Codul Penal al României, infracţiunea este definită ca o “faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală “. Majoritatea sistemelor de sancţionare şi prevenire a criminalităţii urmăresc, prioritar, controlul efectiv asupra crimei, ca şi protecţia şi apărarea socială a indivizilor,grupurilor şi instituţiilor sociale, prin organizarea unor activităţi specifice şi utilizareaunor mijloace menite să asigure atât represiunea şi constrângerea penală, cât şiprevenirea şi diminuarea surselor potenţiale de criminalitate prin adoptarea de măsuride profilaxie socială, culturală şi educativă.

Cercetarea psihologică trebuie să cuprindă în aria sa descifrarea diferitelor dimensiuni psihologice cu accent pe motivaţie, afectivitate, pe descifrarea personalităţii în ansamblul său. A înţelege omul înseamnă a recunoaşte inegalitatea înzestrării native a indivizilor, fapt ce trebuie să ne conducă la diversificarea, nuanţarea şi individualizareacantitativă şi calitativă a acţiunilor educative. De asemenea, inegalitatea şi neomogenitatea mediilor sociale, de provenienţă,exercită presiuni diferite cantitativ şi calitativ asupra indivizilor, ceea ce le conferăanumite limite individuale în privinţa rezistenţei faţă de restricţii, fie ele morale sau legale.