PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE ALE DIFERITELOR CATEGORII DE INFRACTORI

PARTICULARITĂŢILE PSIHOLOGICE ALE DIFERITELOR CATEGORII DE INFRACTORI

Încercările de clasificare şi portretizare a infractorilor prezintă importanţă atât din punct de vedere teoretic, cât şi din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece ajută la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare a personalităţii infractorilor şi totodată, la evidenţierea unor aspecte privind formarea şi evoluţia unor asemenea structuri în timp.

Practic, deoarece ajută la organizarea unor acţiuni sociale preventive şi la elaborarea unor programe de recuperare şi reinserţie socială.

Cunoaşterea cât mai exactă a profilului personalităţii infractorului permite înprimul rând organizarea unui program diferenţiat şi individualizat de reeducare, recuperare şi reinserţie socială. În al doilea rând, cunoaşterea acestui profil esteprofitabilă organelor judiciare în finalizarea intenţiei lor de stabilire a adevărului şi desoluţionare legală a cauzelor.

Prezentăm în continuare particularităţile psihologice ale diferitelor categorii de infractori:

CERŞETORUL

- formează un clan deosebit în lumea infractorilor. Acesta este în posesia unor elemente ale artei dramatice, acţionând prin intermediul rolului jucat verbal, prin mimica şi costumaţia adecvată. Cei ce ajung la măiestrie în cerşetorie, ştiusă utilizeze metode cu totul deosebite (modularea vocii, mimica, invocarea unor mari necazuri) pentru a atrage atenţia trecătorilor şi a obţine mila lor. Unii îşi adaptează roluldupă sezon, clientelă, cartier, oraş.

Eventualele infirmităţi sunt subliniate cu grijă şi aparfie etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuanţate. Acest tip de infractor profităfără jenă de orice sentiment sau interes al publicului, fiind totodată bun cunoscător empiric în sesizarea şi exploatarea trăsăturilor psihologice ale celor de la care cerşesc. Cerşetorii sunt organizaţi în adevărate reţele.

HOŢUL

- săvârşeşte cea mai primitivă acţiune infracţională. Acţiunea în sine constă din mişcări relativ simple: întinderea mâinii, apucarea obiectului, atragerea lui spreinfractor, camuflarea şi transportarea obiectului într-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul discret al sustragerii obiectului şi apoi îndepărtarea grăbită de la locul infracţiunii, ascunderea de acei care l-ar putea urmări.

Hoţul lucrează mai mult cu mâna şi cu corpul, dar acest lucru se referă numai la acţiunea în sine, deoarece pregătireaunui furt cere o activitate mintală minuţioasă, deosebit de laborioasă.

Caracterul predominant fizic al acţiunii presupune din partea lui un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristică, mobilitatea fizică, rapiditatea mişcărilor sunt rezultatele în primul rând al exerciţiului şi, numai în al doilea rând, sunt favorizate şi de unele predispoziţii native (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul dedezvoltare a analizatorilor).

Automatizarea unor mişcări specifice, declanşate de stimulispecifici, în urma unui exerciţiu îndelungat, nuanţat şi perfecţionat îi face pe unii hoţi “să fure fără să vrea”.

Hoţul are un spirit de observaţie bine dezvoltat, orientare promptă la situaţia data şi organizarea imediată a unui plan de acţiune bazat pe elemente concrete şi prezente. Mijloacele lui de operare, deşi unele ingenioase, se bucură totuşi de puţină variabilitate.Sistemul de a acţiona într-o situaţie sau alta, în general, se împrumută prin imitaţie, sau în cazul elaborării proprii devine frecvent, şi de multe ori aplicat în situaţii inadecvate,ceea ce favorizează descoperirea lui.

Ca şi ceilalţi infractori, nici hoţul nu are o gândirecu calităţi deosebite, deoarece ea este limitată la preocupările lui specifice. În ceea cepriveşte voinţa şi personalitatea, hoţul lucrează după “şabloane şi reţete” puţinvariabile, sunt uşuratici, lipsiţi de acele calităţi ale voinţei ce au sens etico-social.Înclinaţia spre risc este deosebit de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizează peelemente cu extrem de puţine şanse de reuşită.

Reacţia tipică este debarasarea deobiectul furat şi fuga. Acesta nu se apără şi nu opune rezistenţă, numai în cazul cândeste atacat fizic. Coincidenţa unor factori externi cu nereuşita acţiunii, îl face să fiesuperstiţios, uneori chiar mistic.

SPĂRGĂTORUL

- se conturează tipic ca personalitate, prin operarea în bandă şi prinutilizarea forţei ca mijloc de apărare în caz de surprindere. Spărgătorul, în special celmodern, posedă temeinice cunoştinţe de ordin tehnic. Deoarece comiterea actuluiinfracţional presupune acţiuni complexe, de securitate individuală, spărgătorii serecrutează din rândul celor mai evoluaţi infractori. Ei au nevoie pe lângă iscusinţa (inteligenţa practică) necesară executării unei spargeri şi de unele calităţi deosebite, cade exemplu calm, aprecierea corectă a situaţiei, curaj, “sânge rece“. Utilizând violenţa înapărare, spărgătorii, se apropie de tâlhari, iar prin faptul că tind să-şi însuşească bunuri,de hoţi.

TÂLHARUL

- întreaga sa activitate infracţională se caracterizează prin violenţă,susţinută de o constituţie fizică, somatică adecvată. Ca particularităţi specific dobândite în cursul activităţii infracţionale, putem aminti o motricitate sporită faţă denormal, hotărâre şi îndrăzneală în timpul operării, de multe ori cruzime, deşi tâlharulrecurge la asasinat numai în caz de nevoie şi mai mult în scop defensiv. Se manifestă violent, odată planul fiind elaborat nu-şi mai poate suspenda sau amâna cu uşurinţăacţiunea infracţională.

INFRACTORUL INTELECTUAL (escrocul, falsificatorul, şantajistul).

Exercitarea pe scară profesională a unor asemenea acţiuni infractuoase presupune, din punct de vedere psihologic, necesitatea unor mijloace intelectuale mai deosebite. La aceştia forţa fizică este mai puţin importantă, în general fizicul trece pe un plan secundar şi joacă un rol dedecor care facilitează în unele cazuri (escrocherii) săvârşirea infracţiunii.

În afară de unele “ustensile” de importanţă minoră, infractorii intelectuali îşi comit acţiunile în modpreponderent pe cale verbală. De aici rezultă două particularităţi esenţiale: un debit verbal adaptat rolului şi adecvat scopului urmărit, accesibil victimei.

Principala armă deatac a infractorului intelectual este minciuna. Escrocii şi şantajiştii se caracterizează înspecial printr-o elasticitate a gândirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid slăbiciunilevictimei şi prin soluţii rapide care duc la eschivare şi ieşire din încurcătură.

 ASASINUL

- este cel mai odios şi cel mai nociv infractor. Acesta manifestăirascibilitate, impulsivitate şi agresivitate crescută. Este egocentric, dominator, având ocapacitate de raţionalizare scăzută, instabil şi superficial în contactul afectiv, ceea ce îl face să se angajeze în situaţii conflictuale, reacţionând violent.

Comiterea infracţiuniidevine posibilă datorită intrării individului într-un mediu care oferă situaţii conflictualede la care el nu ştie sau nu poate să se sustragă.

După motivul asasinatului (obţinerea unor avantaje materiale, ură, răzbunare,fanatism etc.) şi gradul de violenţă cu care infractorul săvârşeşte asasinatul, putem săne dăm seama dacă avem de-a face sau nu cu un infractor normal. În cazul asasinilornormali nu este vorba de o plăcere sadică, ci de o relaxare după o mare tensiune, înurma rezolvării unei situaţii conflictuale pe calea asasinatului.

Este deci o aparentăsatisfacţie momentană după actul săvârşit. Situaţia conflictuală în care se află asasinuleste dublată de un temperament impulsiv, de o motricitate mărită, care seexteriorizează prin violenţă de ordin fizic. Asasinul este insensibil la durerile fizice alealtora şi de aceea este lipsit de compasiune faţă de ceilalţi. Această insensibilitate nu este înnăscută, ci se câştigă ca urmare a modului de viaţă dusă în condiţii de vicisitudinifizice şi psihice (Bogdan, 1973).

INFRACTORUL RECIDIVIST

- psihologic se caracterizează prin:

♦

imaturitate intelectuală;

♦

impulsivitate mărită, agresivitate;

♦

indiferenţă afectivă;

♦

egocentrism;

♦

tendinţă de opoziţie;

♦

scepticism;

♦

rezistenţă scăzută faţă de stimuli.

Infractorii recidivişti au tendinţa de a percepe realitatea într-un mod neobişnuit şideformat, având impresia că nimeni nu le oferă ajutor şi că în viaţă totul se petrececonform legilor “baftei” sau "ghinionului".

Acestora le este caracteristică prezenţa unormanifestări de indecizie şi incertitudine interioară, dificultate de autoreprezentare,tendinţa de a-şi ascunde propria personalitate.Succesul obţinut la prima infracţiune, acţionează drept stimul pentru alte situaţiiinfracţionale asemănătoare.

Primeşte greu dezaprobarea, câtă vreme aprobarea îlstimulează pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant periculozităţii persoanei infractorului îl constituie atitudinea sa din trecut faţă de exigenţele legii penale.

De aceea,individualizînd pedeapsa, instanţa nu poate face abstracţie de lipsa sau de existenţaunor antecedente penale, chiar dacă a intervenit amnistia, graţierea sau chiarreabilitarea.

INFRACTORUL DE PROFESIE (de carieră) 

- este format şi socializat în direcţia comiteriiinfracţiunii. Reprezintă ultimul grad de inadaptare socială prin faptul că unica lui sursăde existenţă o constituie infracţiunea. Obiectul principal al activităţilor sale infracţionale îl constituie câştigurile financiare şi el nu se implică în comiterea unor infracţiuni cuviolenţă, în afară de cazul în care violenţa este “specialitatea” sa (tâlharul). 

De obicei debutează în calitate de copil delincvent, având originea în păturile de jos ale societăţii.Infractorul de profesie îşi formează deprinderi şi abilităţi tehnice de înaltspecialist, este capabil să-şi planifice activităţile, să-şi aleagă victimele şi să-şi îndeplinească planul de comitere a infracţiunii în aşa fel încât să evite depistarea ei.

El planifică acţiunea infracţională mult mai amplu decât o face infractorul obişnuit,ocazional.În general este pregătit pentru arest şi judecată, fiind mereu în expectativapetrecerii unei anumite perioade în penitenciar, considerând aceasta ca făcând parte dinviaţa sa. Aici, intrând în contact cu alţi infractori, are posibilitatea de a învăţa noi metodede comitere a infracţiunilor, participând la un adevărat schimb de experienţă, profesoriilui făcând parte din categoria infractorilor profesionişti vârstnici.

De asemenea, carezultat al infracţiunii, el poate avea bani puşi deoparte pentru cheltuieli de judecată şipentru perioada post-detenţie.

Psihologic, la el afectul atinge o formă pasională pronunţată, iar acţiunea esteprofund dirijată de gândire.Infractorul se deosebeşte de ceilalţi oameni, din punct de vedere psihologic, nuprintr-o funcţionare deosebită a proceselor sale psihice, ci prin faptul că acţiunile lui auun conţinut antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate în urma unei practici îndelungate, care îl ridică în unele privinţe deasupra omului normal, nu-i determinăacţiunea infracţională fără un teren propice, reprezentat de mediul social.

Cunoaşterea particularităţilor psihice ale infractorului ne duce la explicarea comportamentului, laposibilitatea depistării şi reeducării acestuia. Alături de factorii interni, psihoindividuali,un rol important în structura dizarmonică a personalităţii infractorului îl au şi factoriiexterni, de mediu.

La infractori comportamentul agresiv, antisocial, este în mare măsură învăţat,dobândit în contextul climatului familial agresogen şi în contextul împrejurărilor de viaţă,disfuncţionale din punct de vedere psihosocial